Joi, 21 mai 2015 – atelier cu parintii copiilor din gradinita despre disciplina.
1. Fundamentul disciplinei este increderea fata de copil:
– increderea ca acesta va face ceea ce ii cer;
– increderea ca daca greseste se va indrepta;
– increderea, de ansamblu, ca va deveni un adult valoros.
Daca eu nu cred, copilul nici nu mai incearca.
2. Acest segment de varsta, 2- 6 ani, este unul foarte important. Asa cum aceasta este o perioada de neinlocuit pentru asimilarea limbajului sau a motricitatii, la fel si in planul formarii caracterului este de presupus ca este o perioada insemnata. Asadar, daca ne dorim ca micuţul nostru, ajuns adult, sa reuneasca anumite trasaturi de caracter, copilul trebuie sa regaseasca aceste valori in jurul lui acum!
Impreuna cu parintii am propus o lista de trasaturi pe care am vrea sa le regasim la copilul nostru ajuns adult. Spicuiesc cateva:
– sa aiba incredere echilibrata in oameni;
– sa aiba incredere in sine;
– sa nu se lase manipulat cu usurinta;
– sa poata interactiona, comunica in mod autentic;
– sa isi asume propria pozitie, integritate morala.
Ce putem face ca sa ajungem acolo:
– propriul exemplu;
– validare afectiva;
– sprijin in a se exprima pe sine;
– acceptarea starilor copilului;
– increderea oferita etc.
Ce nu ar trebui sa facem:
– sa mintim/ pacalim copilul;
– sa-l desconsiderare;
– folosirea de pedepse si recompense;
– a face abstractie de prezenta copilului (de exemplu, cand vorbim despre copil si el e de fata) etc.
3. Cele aratate mai sus contureaza fundalul disciplinei, partea care tine de atitudine. In continuare vom atinge cateva puncte care vizeaza mai concret implementarea disciplinei.
Cele doua reguli de baza:
1) „nu” cat mai rar, foarte rar. Pe de o parte, exista tehnici de evitare a nu-ului, de exemplu spuneti-i copilului ce vreti sa faca, nu ce sa nu faca: „aseaza-te pe scaun” in loc de „nu te urca pe masa”! Pe de alta parte, poate chiar e cazul sa fie lasat sa faca multe din lucrurile pe care parintii tind sa le introduca in zona nu-ului, tocmai pentru ca nu-ul sa fie eficient atunci cand e important!
Imi vine in minte o situatie la care am asistat. Un baietel se plictisea in timp ce mamica vorbea lucruri importante cu cineva. Baietelul incepu sa ciocaneasca doua pietricele de pe jos. I s-a spus sa nu mai faca asta. S-a oprit, iar peste un minut-doua incepu sa zgarme cu pantofiorul in pietris, iarasi nu. Baietelul se opreste, iar dupa scurt timp incepu, spre groaza mamicii, sa arunce cu pietricele spre pantofii importantului interlocutor al mamei sale. Acum, nu mai bine ar fi ciocanit el pietricele, cum ii si venise buna idee?
2) A doua regula a acestui tandem este: limitele puse, sa fie urmate consecvent de catre adult! Daca dupa jumatate de ora adultul cedeaza presiunilor copilului, sa fim constienti ca data viitoare va incerca o ora sa transforme din „nu” in „da”, si se va simti ranit daca nu va reusi.
Atentie! In multe familii se intampla opusul: nu-uri pretutindeni, care se tranforma in „bine, hai” la mici semnale ale copilului.
De avut in vedere: la copii, dureaza ceva mai mult transferul de informatii, de la ureche la creier, de la creier la mana, picior etc. Asadar, cand cereti copilului ceva, mai intai asteptati, lasati-i rastimpul sa percuteze.
Atunci cand copiii sunt nervosi lasati-le ragazul de care au nevoie sa se linistesca. Uneori noi cautam sa grabim procesul, dar prin interventia noastra suprasolocitam nervii celui mic, obtinand o reactie si mai violenta. Concret, sfatul ar fi sa ramaneti in proximitatea copilului cu o atitudine de sustinere, pe cat se poate: cand vad ca micutul s-a mai linistit, ma pot apropia si sa-l intreb, de exemplu „vrei sa vii la mine in brate putin?”. Daca e linistit, putem discuta despre ceea ce s-a intamplat, ajutandu-l sa inteleaga.
Ascultarea copilului nu se bazeaza pe frangerea vointei lui, ci dimpotriva, pe dispozitia lui voluntara de a urma sfatul adultului de langa el, in baza increderii in acesta. Pana la varsta de 3 ani copiii dovedesc uneori ca nu au inca aceasta capacitate de a urma voluntar o indrumare exterioara.
Sistemul recompensa/pedeapsa face ca motorul actiunii copilului sa fie exterior siesi, si creeaza dependenta fata de factori externi. In pedagogia montessori se recomanda chiar retinerea reactiilor tip „bravo”, in baza observatiei ca cel mic va tinde sa se manifeste pentru a obtine ceva din exterior, iar nu pentru bucuria actiunii insesi.
De asemenea, merita avut in vedere faptul ca feed-back-ul negativ frustreaza, blocand invatarea.
Ca sa fim parinti nu e suficient sa avem copii, dar este semnul ca putem fi!