"De ce te străduiești să scoți întunericul afară din cameră? Fă o găurică și lasă să pătrundă lumina iar ȋntunericul de la sine va dispǎrea."Cuviosul Porfirie Kavsocalivitul
"Nu e nimic mai plin de iubire decât adevărul."Sfântul Fotie al Constantinopolului
"Vecinul meu este viața mea."Cuviosul Siluan Athonitul
"Un test al corectitudinii procedurii de învăţământ este fericirea copilului."Maria Montessori
"Nu ascundeți nimic de copii… ei oricum știu totul."F.M. Dostoievski
"Mai bine muncă fără carte decât carte fără muncă."Simion Mehedinți
"Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze."Maria Montessori
"Mai mult sau mai puţin, toate păcatele de moarte ne îndepărtează de copil, pentru că el, în comparaţie cu noi, nu este numai o fiinţă pură, ci are în el calităţi ascunse, misterioase, pe care noi adulţii, în general, nu la putem vedea, dar trebuie să credem în existenţa lor."Maria Montessori
"Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor."Constantin Brȋncuși

Cateva cuvinte despre o situatie recurenta in viata de parinte:

Reprezentati-va scena: copilul dvs se confrunta cu o neintelegere minora (dupa criterii adulte) cu colegul sau de joaca. Fara intarziere copilul dvs se indreapta plangand din tot sufletul spre dvs.

Greu de purtat emotiile copilului, asa-i? Parintii fac eforturi sustinute sa opreasca plansul copilului.

Totusi, haideti sa evaluam putin. Cu emotii va avea de-a face copilul toata viata. Ce vrem sa-l invatam sa faca cu ele?

Probabil:

– sa le accepte

– sa le cunoasca si recunoasca

– sa le exprime

– sa le gestioneze, eventual chiar in ideea unui bine comun intr-o simbioza care il include si pe celalalt

– plauzibil ca va ajunge astfel si la a-i intelege pe ceilalti dpdv emotional.

 

Ce-ar fi atunci sa incepem prin a accepta emotia copilului si a nu-l mai intrerupe de la a o simti?

 

Concret: asteptati copilul care alearga plangand, cu bratele deschise si oferiti-i ragazul sa-si planga oful. Cand simtiti ca slabeste incordarea musculara (este un asemenea moment, cd deja copilul asteapta din partea dumneavoastra un semn) puteti vorbi cu el in cautarea unei solutii.

 

Mi se pare ca e necesar un amendament aici: am observat parinti care, in virtutea unei culturi de parenting, atunci cand copilul are un disconfort adopta o abordare diametral opusa: iscodesc, scormonesc, durerea copilului: „- Ti-a luat Ionica jucaria? Inteleg. Ti-o doreai tu, asa-i?” Sincer, nu-mi pare a fi departe de sadism asa o abordare.

 

Din nou:

  1. lasati-i copilului, pur si simplu, ragazul sa isi traiasca emotia, in siguranta proximitatii dvs. Este indicat, afara de situatii exceptionale, sa nu luati copilul de jos, lasati-l, si la propriu si la figurat, cu picioarele pe pamant si in controlul situatiei (aceasta recomandare este in mai mica masura valabila pt bebelusi).
  2. Interveniti verbal numai dupa ce simtiti ca a intervenit o relaxare a incordarii initiale. Din acel punct abea puteti accesa la copil o abordare rationala a chestiunii. Respectati copilului atat timpul necesar pentru a-si trai emotia, cat si semnalele indicate de copil ca e pregatit sa mearga mai departe. Nu e indicat sa il retineti pe copil cu compasiunea dvs atunci cand emotional e pregatit sa-si reia activitatea.

 

Spor la descoperiri,

Iulia si Echipa Livada

Joi, 21 mai 2015 – atelier cu parintii copiilor din gradinita despre disciplina.

1. Fundamentul disciplinei este increderea fata de copil:
– increderea ca acesta va face ceea ce ii cer;
– increderea ca daca greseste se va indrepta;
– increderea, de ansamblu, ca va deveni un adult valoros.
Daca eu nu cred, copilul nici nu mai incearca.

2. Acest segment de varsta, 2- 6 ani, este unul foarte important. Asa cum aceasta este o perioada de neinlocuit pentru asimilarea limbajului sau a motricitatii, la fel si in planul formarii caracterului este de presupus ca este o perioada insemnata. Asadar, daca ne dorim ca micuţul nostru, ajuns adult, sa reuneasca anumite trasaturi de caracter, copilul trebuie sa regaseasca aceste valori in jurul lui acum!
Impreuna cu parintii am propus o lista de trasaturi pe care am vrea sa le regasim la copilul nostru ajuns adult. Spicuiesc cateva:
– sa aiba incredere echilibrata in oameni;
– sa aiba incredere in sine;
– sa nu se lase manipulat cu usurinta;
– sa poata interactiona, comunica in mod autentic;
– sa isi asume propria pozitie, integritate morala.
Ce putem face ca sa ajungem acolo:
– propriul exemplu;
– validare afectiva;
– sprijin in a se exprima pe sine;
– acceptarea starilor copilului;
– increderea oferita etc.
Ce nu ar trebui sa facem:
– sa mintim/ pacalim copilul;
– sa-l desconsiderare;
– folosirea de pedepse si recompense;
– a face abstractie de prezenta copilului (de exemplu, cand vorbim despre copil si el e de fata) etc.

3. Cele aratate mai sus contureaza fundalul disciplinei, partea care tine de atitudine. In continuare vom atinge cateva puncte care vizeaza mai concret implementarea disciplinei.

Cele doua reguli de baza:
1) „nu” cat mai rar, foarte rar. Pe de o parte, exista tehnici de evitare a nu-ului, de exemplu spuneti-i copilului ce vreti sa faca, nu ce sa nu faca: „aseaza-te pe scaun” in loc de „nu te urca pe masa”! Pe de alta parte, poate chiar e cazul sa fie lasat sa faca multe din lucrurile pe care parintii tind sa le introduca in zona nu-ului, tocmai pentru ca nu-ul sa fie eficient atunci cand e important!
Imi vine in minte o situatie la care am asistat. Un baietel se plictisea in timp ce mamica vorbea lucruri importante cu cineva. Baietelul incepu sa ciocaneasca doua pietricele de pe jos. I s-a spus sa nu mai faca asta. S-a oprit, iar peste un minut-doua incepu sa zgarme cu pantofiorul in pietris, iarasi nu. Baietelul se opreste, iar dupa scurt timp incepu, spre groaza mamicii, sa arunce cu pietricele spre pantofii importantului interlocutor al mamei sale. Acum, nu mai bine ar fi ciocanit el pietricele, cum ii si venise buna idee?
2) A doua regula a acestui tandem este: limitele puse, sa fie urmate consecvent de catre adult! Daca dupa jumatate de ora adultul cedeaza presiunilor copilului, sa fim constienti ca data viitoare va incerca o ora sa transforme din „nu” in „da”, si se va simti ranit daca nu va reusi.

Atentie! In multe familii se intampla opusul: nu-uri pretutindeni, care se tranforma in „bine, hai” la mici semnale ale copilului.

De avut in vedere: la copii, dureaza ceva mai mult transferul de informatii, de la ureche la creier, de la creier la mana, picior etc. Asadar, cand cereti copilului ceva, mai intai asteptati, lasati-i rastimpul sa percuteze.

Atunci cand copiii sunt nervosi lasati-le ragazul de care au nevoie sa se linistesca. Uneori noi cautam sa grabim procesul, dar prin interventia noastra suprasolocitam nervii celui mic, obtinand o reactie si mai violenta. Concret, sfatul ar fi sa ramaneti in proximitatea copilului cu o atitudine de sustinere, pe cat se poate: cand vad ca micutul s-a mai linistit, ma pot apropia si sa-l intreb, de exemplu „vrei sa vii la mine in brate putin?”. Daca e linistit, putem discuta despre ceea ce s-a intamplat, ajutandu-l sa inteleaga.

Ascultarea copilului nu se bazeaza pe frangerea vointei lui, ci dimpotriva, pe dispozitia lui voluntara de a urma sfatul adultului de langa el, in baza increderii in acesta. Pana la varsta de 3 ani copiii dovedesc uneori ca nu au inca aceasta capacitate de a urma voluntar o indrumare exterioara.

Sistemul recompensa/pedeapsa face ca motorul actiunii copilului sa fie exterior siesi, si creeaza dependenta fata de factori externi. In pedagogia montessori se recomanda chiar retinerea reactiilor tip „bravo”, in baza observatiei ca cel mic va tinde sa se manifeste pentru a obtine ceva din exterior, iar nu pentru bucuria actiunii insesi.
De asemenea, merita avut in vedere faptul ca feed-back-ul negativ frustreaza, blocand invatarea.

Ca sa fim parinti nu e suficient sa avem copii, dar este semnul ca putem fi!